Sentința în cazul celor șapte tineri condamnați pentru viol, contestată de avocatul victimei: Pedepsele sunt prea mici

Sentința în cazul celor șapte tineri condamnați pentru viol, contestată de avocatul victimei: Pedepsele sunt prea mici
Publicat: 19/08/2015, 17:48

Avocatul tinerei din județul Vaslui care, în noiembrie anul trecut, a fost violată de șapte tineri a făcut apel împotriva hotărârii Judecătoriei Vaslui, prin care agresorii au fost condamnați la pedepse cuprinse între cinci ani și opt luni și opt ani și patru luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Avocatul Mioara Donosă susține că a recurs la calea de atac a sentinței întrucât aceasta este considerată prea mică de către clienta sa, pentru suferința prin care a trecut.

De altfel, avocatul Mioara Donosă a contestat pedeapsa atât pe latură penală, cât și pe cea civilă, în condițiile în care instanța a acordat despăgubiri, constând în daune morale, în sumă de 50.000 de lei, cu 20.000 de lei mai puțin față de cât a solicitat fata în instanță.

„Pedepsele stabilite de instanță pentru cei șapte inculpați sunt considerate prea mici de către clienta mea, pentru ce a suferit, și nu pe măsura faptelor. În plus, acestea nu trebuiau diferențiate, chiar dacă trei dintre indivizi și-au recunoscut vina. Prin atitudinea lor ulterioară, nu au dovedit că regretă fapta, ci, dimpotrivă, au avut un comportament sfidător la adresa victimei”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, avocatul Mioara Donosă.

Depus la Judecătoria Vaslui, apelul formulat la sentința dată de instanța de fond în cazul celor șapte tineri se va judeca la Curtea de Apel Iași, la un termen ce va fi stabilit de către instanța ieșeană. Sentința dată de Curtea de Apel Iași va fi una definitivă.

Cei șapte tineri acuzați că au violat o fată de 18 ani au fost condamnați, luni, de Judecătoria Vaslui, la pedepse cuprinse între cinci ani și opt luni și opt ani și patru luni de închisoare, precum și la plata unor daune morale de 50.000 de lei către tânără, decizia instanței nefiind însă definitivă.

Astfel, cea mai mare pedeapsă a primit-o Ovidiu Silviu Burada, cel care a racolat-o pe fata de 18 ani din stația de autobuz din municipiul Vaslui. El a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru viol în formă agravantă și patru ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că va executa pedeapsa cea mai grea, de șapte ani, cu un spor de un an și patru luni, rezultând opt ani și patru luni de închisoare.

Paul Andrei Burlacu, Silviu Avădanei și Petrică Ionuț Bolboceanu au fost condamnați la șase ani de închisoare pentru viol în formă agravantă și trei ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că se aplică pedeapsa cea mai grea, de șase ani, cu un spor de un an, astfel că vor avea de executat șapte ani de închisoare.

Ionuț Boicu, Alin Rotaru și Ioan Surleac, care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, au primit cele mai mici pedepse, adică 5 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă și doi ani pentru lipsire de libertate, rezultând o pedeapsă de cinci ani și opt luni de închisoare.

Cei șapte tineri nu au fost prezenți în sala de judecată, însă instanța a decis înlocuirea controlului judiciar în cazul lor cu măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Astfel, cei șapte au fost ridicați de la locuințele lor, luni după-amiază, de către polițiști și duși în arestul Poliției.

Marți, ei au fost transferați din arestul Poliției la Penitenciarul Vaslui, unde, în următoarele 21 de zile, vor fi în carantină.

Decizia Judecătoriei Vaslui nu este definitivă.

În urma sentinței, Poliția Județeană Vaslui a sporit măsurile de ordine și siguranță publică în localitatea Văleni, acolo unde au domiciliul cei șapte tineri condamnați, precum și în localitatea Muntenii de Sus, satul în care locuiește familia victimei, pentru a evita eventuale conflicte între localnici. Tânăra originară din Muntenii de Sus locuiește la Vaslui, întrucât a fost elevă la Liceul „Ion Mincu”, iar acum susține examenul de bacalaureat.

Cei șapte tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, au fost judecați sub control judiciar, fiind acuzați că au sechestrat și violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o fată de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de către anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeași seară, de către cei șapte tineri.

Reținuți inițial de către polițiști, cei șapte tineri au fost arestați preventiv de Judecătoria Vaslui la trei zile după viol. La începutul lunii aprilie, aceeași instanță a decis eliberarea, pe rând, din arest a celor șapte vasluieni acuzați de viol, fiind plasați în arest la domiciliu. În 19 iunie, Judecătoria Vaslui a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor șapte. Prin acea decizie, instanța i-a obligat pe aceștia să se prezinte la IPJ Vaslui în zilele stabilite prin programul de supraveghere.

În 23 iunie, în urma unei sesizări făcute de Asociația pentru Implementarea Democrației (AID), CSM a sesizat Inspecția Judiciară să facă verificări privind eliberarea din arest a celor șapte tineri.

PIICJ a dispus, în 25 iunie, efectuarea unor verificări cu privire la modalitatea în care procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au asigurat reprezentarea Ministerului Public în dosarul în care cei șapte tineri sunt judecați pentru viol în formă agravantă și lipsire de libertate în mod ilegal, cauză aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui. Verificările au fost inițiate în urma eliberării din arest a inculpaților.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) a trimis Inspecției Judiciare, în 27 iulie, raportul privind verificările în cazul fetei din județul Vaslui violate de șapte tineri, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraților, dispusă de inspectorii judiciari.

„Ca urmare a finalizării verificărilor efectuate, la data de 27 iulie 2015 a fost trimis la Inspecția Judiciară documentul conținând concluziile acestor verificări, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraților dispusă de către inspectorii din cadrul Inspecției”, precizau reprezentanții PICCJ.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună